România – Statele Unite: 588 – 535. ABERAȚIE: populația țării scade, numărul de aleși crește cu 117

România - Statele Unite: 588 - 535. ABERAȚIE: populația țării scade, numărul de aleși crește cu 117
Publicat: 13/12/2012, 16:33
Actualizat: 03/09/2019, 09:48

Noul Parlament al României va întrece, după numărul membrilor, Legislativul Statelor Unite ale Americii. SUA are 535 de membri în tot Congresul – 100 la Senat și 435 la Camera Reprezentanților. În Legislativul 2012-2016 din România, numărul de aleși va fi de 588 – 394 de deputați și 176 de senatori, cu 117 mai mare decât în Parlamentul anterior. Cei 117 de aleși în plus vor costa însă peste 32 de milioane de euro în următorii patru ani.

Un calcul simplu arată că pentru activitatea de parlamentar, aleșii primesc lunar, în funcție de diferitele posturi pe care le ocupă în comisii sau în conducerea Legislativului, o indemnizație care variază între 4.570 și 4.994 de lei. Făcând o medie, cuantumul indemnizației totale a celor 117 de aleși suplimentari din viitorul legislativ va fi de circa 559.494 de lei. Pentru munca prestată în Parlament și pentru deplasarea ulterioară în circumscripțiile în care au fost aleși, membrii legislativului mai primesc și o diurnă de 2% pe zi. În medie, diurna lunară a legiuitorilor a căror circumscripție electorală se află în afara Capitalei se ridică la circa 2.400 de lei pe lună. Pentru cele 117 de noi mandate din Parlamentul României, diurna totală estimată este de 280.800 de lei pe lună.

În ceea ce privește deplasările în teritoriu, senatorii și deputații beneficiază de transport gratuit, indiferent de ce mijloace aleg (avion, mașină sau tren). Dacă folosesc mașina proprie, primesc contravaloarea a 9,5 litri de combustibili la 100 de kilometri parcurși. În medie, costul carburanților pe care un parlamentar îl decontează pe lună poate fi și de 1.600 de lei. Un calcul simplu arată că pentru cele 117 de mandate în plus de deputat și senator s-ar putea cheltui lunar circa 187.200 de lei.

889.200 de lei pe lună costă numai cazarea

Aleșii care nu au domiciliul în București beneficiază de cazare gratuită la hotel sau în apartamente închiriate. În medie, cazarea pe lună a unui senator costă 7.600 de lei la hotel. Dacă toți cei 117 de senatori și deputați suplimentari vor locui la hotel, costul cazării lor se va ridica la 889.200 de lei pe lună.

Pentru a-și desfășura activitatea în condiții optime, senatorii și deputații primesc și facilități la convorbirile telefonice. Cu excepția membrilor conducerii Parlamentului, a liderilor grupurilor parlamentare și a președinților de comisii care vorbesc gratuit la telefon, ceilalți parlamentari beneficiază de 400 de minute gratuite. În medie, costul abonamentului la telefon pentru un parlamentar este de 70 lei. Înmulțind cu 117, legiuitorii suplimentari din viitorul Parlament vor vorbi la telefon, în medie, de 8.190 de lei.

Pentru cheltuielile de personal și întreținerea cabinetelor, parlamentarii primesc o așa-numită sumă forfetară, de aproape 9.500 de lei. Astfel, pentru cei 117 de aleși în plus din legislativul viitor, se vor cheltui 1.111.500 de lei pe lună pentru întreținerea cabinetelor.

BREF: Numai pentru indemnizații, diurne interne, transport intern, convorbiri telefonice, cazare, cheltuielile de personal și întreținerea cabinetelor, pentru toți cei 117 de posibili parlamentari în plus din legislativul 2012 – 2016 se vor cheltui în fiecare lună circa 3.036.384 de lei, reprezentând aproximativ 668.983 de euro. Pentru fiecare ales în parte, suma aferentă cheltuielilor menționate mai sus va fi de 5.718 de euro lunar.

Trâgând linie, pentru cei patru ani de mandat se vor cheltui direct minimum 32.111.184 de euro pentru 117 de parlamentari și un total de 274.454 de euro pentru fiecare în parte.

Problema locurilor în săli

Creșterea numărului de parlamentari ar putea crea probleme în momentul în care plenul celor două camere se va reuni în ședință. Sala de plen a Camerei Deputaților are 463 de locuri, iar numărul total de parlamentari este de 588. Ieri, Liviu Dragnea a găsit soluția: mutarea parlamentarilor ARD la balcoane.

La Senat, secretarul general al Camerei Superioare a Parlamentului susține că deja se caută soluții. „Dacă se mărește (numărul senatorilor n.r.) cu zece este o problemă micuță de tot. Noi am fost 137 de senatori. Până la 142 apar cinci locuri libere, la care mai adaug încă cinci. Dacă sunt mai mulți, eu mai pot suplimenta și mă duc cu rânduri de fotolii în spate. Eu cred că până la începerea sesiunii dotăm rapid. Știm furnizorii”, a declarat pentru gândul Ion Vărgău, secretarul general al Senatului. El a refuzat să spună însă cât va costa. „Sistemul e complex. Este scaunul, este pupitrul, partea electronică, dar o parte din componente, cel puțin partea electronică, noi am pregătit-o din propriile resurse”. Întrebat în legătură cu cifrele apărute în presă conform cărora un scaun de senator costă circa 3.000 de euro, secretarul general al Senatului a spus că „nu are cunoștință de astfel de cifre”.

Câte trei șoferi pentru fiecare parlamentar în parte

Senatorul Iulian Urban, care iese din scena politică după primul mandat de parlamentar, a declarat pentru gândul că există situații în care un parlamentar are la dispoziție și câte trei șoferi. „Fiecare parlamentar beneficiază de o mașină de serviciu, în legislatura actuală a fost un Logan, și de câte un șofer. El mai are la dispoziție alte două mașini pentru activitatea comisiei, dar și pentru grupul parlamentar. Aici mașinile folosite sunt mai scumpe, de regulă sunt Volkswagen. Se ajunge la situația în care un parlamentar folosește trei mașini și trei șoferi. Un cost total inutil”, a dezvăluit Iulian Urban.

Salariul mediu al unui șofer de parlamentar este de 1.600 de lei pe lună. Astfel că numai pentru un singur ales, parlamentul plătește 4.800 numai pentru șoferi.

Potrivit senatorului, amenajarea unui nou birou de parlamentar costă circa 4.000 de lei. Astfel că pentru cei 117 aleși suplimentari din legislativul 2012 – 2016 se vor plăti un total de 468.000 de lei.

Ponta spune că nu va da bani în plus pentru Parlament în 2013

Președintele PSD Victor Ponta a declarat, marți, în prima ședință BPN al PSD de după alegeri că nu vor fi dați mai mulți bani pentru bugetul Parlamentului anul viitor doar pentru că sunt mai mulți parlamentari, el îndemnând la tăierea salariilor și a sumelor forfetare, potrivit Mediafax.

„Toți parlamentarii noștri trebuie să știe și vă spun de pe acum, pentru domnul Zgonea, domnul Ilie Sârbu, să anunțați secretarii generali ai celor două Camere – anul viitor bugetul este identic cu cel din 2012. Nu-l mărim pentru că avem mai mulți parlamentari, pentru că lumea nu ar înțelege acest lucru și ar fi absolut incorect”, a spus Ponta.

El a îndemnat la tăierea salariilor și a sumelor forfetare pentru viitorii parlamentari.

„Deci, cu aceiași bani. Mai tăiați salariile, mai tăiați suma forfetară, mai tăiați alte cheltuieli. Important e că bani în plus nu sunt pentru Parlament anul viitor doar pentru că sunt mai mulți parlamentari. Și așa faptul că avem mai mulți parlamentari e un lucru rău. Dacă dăm și mai mulți bani, chiar că oamenii se vor întoarce împotriva Parlamentului”, a spus Ponta.

Evoluția locurilor în Parlament din 1990 și până în prezent:

Legislatura 1990 – 1992: 515

Legislatura 1992 – 1996: 481

Legislatura 1996 – 2000: 485

Legislatura 2000 – 2004: 481

Legislatura 2004 – 2008: 469

Legislatura 2008 – 2012: 471

Luegislatura 2012 -2016: 588

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Pare banală, dar mulți șoferi o ignoră. Regula care aduce o amendă zdravănă
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA
×